ceas din lemn - cum invatam ceasuld

Cum învățăm ceasul, zilele și anotimpurile? Sfaturi pentru copii

  1. De la ce vârstă îi putem învăța ceasul pe cei mici?
  2. Cum să învățăm ceasul?

Pentru a putea vorbi de un progres real în planul dezvoltării cognitive a unui copil trebuie să facem referire la abilitatea lui de a se raporta la timp, de a putea percepe diverse concepte ce țin de timp și de a putea citi ceasul.

Primii pași pot fi realizați acasă cu ajutorul părinților. Deși nu este întotdeauna ușor, cu răbdare și folosind metode precum cele menționate în articolul de mai jos, vom putea să îl învățăm ceasul pe micuțul nostru folosind un mod ce îmbină activități educative și distractive, făcând astfel dintr-un proces greoi, o metodă de învățare simpla și plăcută.

De la ce vârstă îi putem învăța ceasul pe cei mici?

Pentru a înțelege vârsta de la care putem să îi învățăm ceasul pe copii, trebuie să ținem cont de următorul aspect: când creierul copilului se dezvoltă, conexiunile neuronale sunt din ce în ce mai puternice și astfel va putea înțelege concepte care înainte erau prea complicate pentru el. De exemplu, familiarizarea cu conceptul de permanență a obiectelor, dar și înțelegerea faptului că există diverse pericole la tot pasul ține strict de progresul cognitiv al copiilor. Același lucru este valabil și pentru capacitatea lor de a se raporta la timp.

Potrivit site-ului genieacademy.com, vârsta cea mai bună pentru a-i învăța pe copii despre ceasuri este de aproximativ 5 ani. Prin urmare, în jurul vârstei de 5-6 ani, copiii pot determina ora și jumătate de oră pe un ceas analogic. Din această perspectivă, asigurați-vă că începeți practica de cronometrare cu un ceas analogic și nu cu unul digital. Deși ceasurile digitale sunt mai convenabile (de exemplu, se găsesc pe telefoane, computere, televizoare etc.), ceasurile analogice le facilitează copiilor să vadă ora. Cum va trece timpul? Practic, mișcarea continuă a acelor ceasului precum și imaginea cadranului îi vor permite să vadă părțile ceasului și treptat va putea să potrivească aceste părți identificând intervalele de 5 minute de durată.

În jurul vârstei de 6-7 ani, cel mic ar trebui să poată ști:

  • Numărul de ore dintr-o zi
  • Numărul de minute într-o oră
  • Cum să stabilească succesiunea intervalelor de timp în 5 minute
  • Conceptul de cincisprezece minute

Mai târziu, când va ajunge la școală, va putea continua cu procesul de învățare a ceasului, astfel încât până la vârsta de 7-8 ani să cunoască următoarele:

  • Să utilizeze concepte legate de raportarea timpului (cum ar fi „dimineața”, „amiaza”, „după-amiază”, „seară”, etc.)
  • Să compare unitățile de timp (ore și minute)
  • Să poată folosi ceasul analogic
ceas din lemn pentru copii

Cum să învățăm ceasul?

Înainte ca cel mic să înceapă să învețe despre ceasuri, trebuie să-l ajuți mai întâi să se familiarizeze cu  conceptul de timp, să relaționeze cu acesta și să îl stăpânească. Cel mic trebuie mai întâi să știe cuvinte specifice precum ora, minutele, secundele, zilele, săptămânile, lunile, anotimpurile, astăzi, mâine, ieri, săptămâna viitoare, răsăritul soarelui, apusul soarelui. Acestea sunt doar câteva exemple de concepte pe care copiii vor trebui să le învețe.

Practic, în timp ce așteaptă să învețe despre ceasuri, copiii ar trebui să se obișnuiască să se refere la ordinea timpului, pentru a înțelege cum este timpul, cum trece, cum se succed zilele, săptămânile, lunile, anotimpurile și abia apoi începe să studieze ceasul. Dacă vreți să atingeți acest obiectiv începeți să lucrați cu cel mic urmând pașii de mai jos:

Ajută copilul să învețe corect noțiunile de „înainte” și „după”

Aceste concepte pot fi înțelese de un copil ce are vârsta în jur de 4 ani. De exemplu, poți explica copilului ce se întâmplă înainte de culcare și după ce este în pat, enumerând rutinele pe care le veți urma (cum ar fi mersul la baie, spălatul pe dinți, îmbrăcatul în pijama, cititul povești, sărutul de noapte-bună etc.). Repetă aceste lucruri de câteva ori până când copilul se obișnuiește cu ele. Exersează și alte rutine zilnice împreună, chiar dacă nu discutați încă despre cât durează fiecare activitate.

Folosește cuvinte pentru a descrie timpul

Copiii mici încep să înțeleagă conceptele de timp atunci când se face referire la ei înșiși. Povestindu-le diverse întâmplări din trecutul apropiat sau mai îndepărtat, vei observa că vor începe să vorbească despre ei înșiși, cum ar fi: „Când eram bebeluș, aveam scutece”, „Când eram mic/ă, am fost cu mama la bunica”, „Mâine merg cu bunica la dans”, „Ieri am fost cu tata în oras” etc.

Legați timpul de evenimente concrete

Copiii vor înțelege mai bine conceptele de „azi,” „ieri,” și „mâine” atunci când le leagă de evenimente specifice. De exemplu, când vorbești cu copilul, pune accentul pe aceste noțiuni de timp: „Azi mergem în parc, acolo unde sunt leagăne multe. Mâine vom merge la locul de joacă unde este și un teren de baschet.” Atunci când menționezi „mâine,” oferă detalii care să ajute copilul să înțeleagă cât timp a trecut: „Mâine, adică peste X ore…”.

Ajută-l să recunoască momentele zilei

Înainte de a învăța să citească ceasul, copilul ar trebui să știe să identifice momentele cheie ale zilei. Folosește dorința lui de a ști ce se întâmplă într-o zi (cum ar fi când pleacă la grădiniță și când se întoarce) pentru a-l ajuta să înțeleagă structura unei zile. Poți crea un colaj cu imagini care reprezintă evenimentele zilnice, începând cu trezitul, mersul la baie, îmbrăcatul, micul dejun și activitățile de după-amiază, până la culcare.

Folosește un joc educativ cu calendar si ceas

Jocurile educative care au calendare și ceas îl pot ajuta pe copil să învețe lunile anului, zilele săptămânii și anotimpurile, dar și să înțeleagă cum trece timpul. După ce copilul a luat contact cu un calendar și a învățat câte ceva despre ceas, poți să începi să-l înveți să citească ceasul. Aceste tipuri de jucării sunt în general 2 în 1 și pot să facă parte din decorul camerei lui fără nici o problemă. Limbile ceasului indică clar orele și minutele, cu marcaje la fiecare 5 minute, ceea ce face învățarea mai ușoară.

Învață-l să numere până la 60

Când învățăm copilul să citească ceasul, este important să ne asigurăm că poate număra până la 60 corect. Scrieți numerele de la 1 la 60 pe hârtie, spuneți-le cu voce tare, apoi încurajați copilul să le rostească în ordine. Repetați de mai multe ori și profitați de momentele potrivite pentru a-l pune să repete din nou, cum ar fi de exemplu atunci când mergeți la cumpărături. Este util să aveți o planșă cu numere până la 60 în camera copilului, astfel încât să le poată vedea și memora mai bine.

Învață-l să numere din 5 în 5

După ce copilul înțelege cum să numere din 5 în 5, cititul ceasului va deveni extrem de simplu. Pe lângă notarea numerelor din 5 în 5 până la 60 și repetarea lor, puteți să faceți exerciții pe muzică, găsind o melodie în care cel mic să numere din 5 în 5 (poate chiar un dans pe ritmul lor).

Fă-l să înțeleagă cum funcționează minutele

Explică copilului că numărul 1 de pe ceas înseamnă 5 minute, iar numărul 2 înseamnă 10 minute. Poți să-i spui că „identitatea secretă” a numărului 1 este 5. Repetă această explicație pentru celelalte numere, este un truc minunat.

Explică-i despre acele ceasului

După ce copilul înțelege „identitatea secretă” a numerelor, poți să-i spui că acele ceasului care indică minutele sunt cele mai importante. Arată-i că atunci când acul mare al ceasului (cel care indică minutele) se mișcă, se schimbă ora. Spuneți ora și minutele cu voce tare de fiecare dată.

Fă-l să înțeleagă cum funcționează cele două ace ale ceasului împreună

Pentru a învăța cum să citească ceasul, este foarte important ca cel mic să înțeleagă cum funcționează cele două ace ale ceasului. Începe cu exemple simple, cum ar fi 1:30 sau 2:15. Poți să-i explici ce reprezintă fiecare ac. De exemplu, acul pentru ora care indică cifra 3 și acul pentru minute care arată cifra 8. După ce-i spui că este ora 3:40, explica-i că se citește „3 și 40 de minute” și nu „3 și 8 minute” pentru că acul ceasului pentru minute reflectă „identitatea secretă” a orelor.

Concluzie

Nu numai învățarea ceasului poate fi o activitate plăcută și ușor de integrat în rutina zilnică prin intermediul unei jucarii educative. Sunt multe alte aptitudini benefice pentru dezvoltarea copilului ce pot fi învățate cu drag de cel mic dacă aveți la îndemână jucăriile potrivite. La Briele puteti găsi o gama largă de jucării educative, potrivite pentru a stimula dezvoltarea abilităților celor mici încă de la o vârstă fragedă.

Citește și alte articole